Servicii Comunitare pentru copii

Incluziune socială prin furnizarea de servicii integrate la nivelul comunității

Înapoi

Cu Andreea Marin la școală

În fața școlii e forfotă mare. Prichindei cu ghiozdane intră și ies pe poartă și nu stau locului. Mulți dintre ei sunt în costum național, ca și doamnele profesoare. Au pregătit și pâine și sare și cocarde în forma României. Azi e sărbătoare. Și o să înceapă din clipă în clipă! Ce bine că e o zi însorită, numai bună de zburdat prin curte.

Nu prea mult, pentru că sosește în curând Andreea Marin, Ambasador Național pentru UNICEF în România și toți o privesc curioși și dintr-o dată cuminți. Doamna Andreea Marin a venit să îi vadă în comuna lor, în Asău, tocmai de la București și cu toții simt că vizita ei e foarte importantă. Doamna directoare Elena Sucilă face prezentările și pornesc împreună spre clasa pregătitoare Boboceii Năzdrăvani.

Școala din Asău e măricică, sunt aproape 620 de copiii și dintre ei 120 sunt din familii mai nevoiașe. „Simt copilul, mă uit la atitudinea lui, la ochișorii lui… mă uit la mânuțele alea ale lor când scriu… de multe ori parcă nu sunt igienizate cum trebuie, că n-au condiții. De baie nici nu poate fi vorba…”. După atâția ani în școală, doamna directoare a văzut multe.

Dar dincolo de lipsuri și neajunsuri, la Asău sunt și soluții. Și de-asta e Andreea Marin azi aici.

De mai bine de un an, aici a început un program finanțat de UNICEF în 45 de comunități din județul Bacău. Se cheamă Servicii Comunitare pentru Copii și prin el familiile apăsate de griji primesc sprijin.

 

Dar ca să rezolvi, întâi de toate trebuie să știi ce. De aceea Mihaela, asistent social și Maria, asistent medical comunitar au mers din casă în casă și au vorbit cu oamenii. La început nici nu li se deschidea ușa, dar încet, încet, cu ajutorul domnului primar, le-au câștigat încrederea.

Așa au aflat de copii fără acte și fără medic de familie, sau cu dizabilitate neîncadrată, sau despre familii care se calificau să primească ajutor social sau alocație suplimentară, dar nu știau și nici nu s-ar fi descurcat singuri să depună dosarul. Și au ajutat.

Și mai ales așa i-au convins să trimită copiii la școală. „Nu poți să te duci la un om și să îi spui gata, de astăzi îl aduci [pe copil] la școală. Nu. Intri în vorbă cu el, afli ce probleme are, îl iei și altfel, după ce stare are… încet, încet, stând de vorbă cu el, își dă de acordul,” spune Anamaria, mediatorul școlar.

Andreea Marin vrea să știe cât mai multe despre munca lor și toate împărtășesc, pe rând, din bucuriile sau greutățile de zi cu zi. Le ajută tare mult ca o au pe Aurora, o aplicație pe tabletă în care scriu direct ce probleme sunt la fiecare familie. Le-ar prinde tare bine dacă ar exista un consilier școlar numai pentru școala lor. Acum vine doar două zile pe săptămână și e destul de greu să rezolve mai mult decât cazurile grave.

Doamna directoare e de acord. Auzim mereu despre „consilierul școlar că are rolul de a-i ajuta doar pe cei cu deficiențe, cu probleme mari și grave psihice, dar nu-i adevărat. Și un copil puțin mai sensibil are nevoie de ajutor, foarte ușor îl putem scăpa pe panta cealaltă… din experiență spun.”

Pentru fiecare copil pe care îl aduc la școală, Mihaela, Maria și Gabriela, consilierul școlar, își unesc forțele. Primele îi spun cu ce copii văd ca e nevoie să stea de vorbă. Gabriela îi cheamă la cabinet, sau merge după ei la clasă, se sfătuiește cu profesorii diriginți și cu doamna directoare și până la urmă îi dau de cap. Pentru că singura șansă pentru copiii din aceste familii să crească dincolo de lipsurile de acum este să meargă la școală, șă învețe și să își facă un rost.

Ajungem în cele din urmă la clasă. E tare frumoasă, cu planșe colorate, decupaje și desene de tot felul. Pe scaune, fiecare la măsuța lui, stă câte un bobocel năzdrăvan, cu ochii la doamna învățătoare Ana Bildigău. Printre ei sunt și câțiva romi, și Anamaria e tare bucuroasă și adaugă cu modestie …„așa vreau să cred că e și de la munca mea dacă vin copiii la școală.”

De cum intră pe ușă, Andreea Marin e toată numai ochi și urechi pentru copii. Cum îi cheamă? Vor să îi spună o poveste? Daniel, un băiețel curajos de 6 ani, nu se lasă poftit de două ori și începe dulce, moldovește… “A fost o dat’ ca niciodată un urs și o vulpe…“ Povestea se dă repede de la un copil la altul și se termină cu întrebarea Andreei: “Și ce am învățat din această poveste? Cu ce am rămas?“ “Cu ursul păcălit de vulpe.“… “Eu am vazut o vulpe… E roșie…“ Toți vor să îi spună ceva doamnei de la televizor.

“Vă spun și eu o poveste?“ “Daaaaaaa…“ E o poveste cu doi frați gemeni, unul în putere, neastâmpărat și mereu la joacă, altul cu un picioruș bolnăvior, dar curios și dornic să învețe să citească și să socotească. Anii trec și cel bolnăvior învață bine, intră la liceu, își face apoi un rost și o căsuță. Cel care a stat toată ziua pe maidan nici nu știe să citească prea bine și rămâne singur, fără prieteni.

 

© UNICEF/Cybermedia/De povești nu ne săturăm niciodată. Mai ales când sunt despre cum să creștem mari.

Boboceii înțeleg din prima de ce a reușit cel bolnăvior și răspund în cor “pentru că a învățat bine.“ “Cum se spune, ai carte, ai parte,“ adaugă o fetița brunețică și cu ochelari. Și nu vor s-o lase pe doamna Andreea să plece până nu cântă împreună “Suntem mari, suntem mari, noi acum suntem școlari!“ Se agită bucuroși și chicotesc de plăcere. La final de cântecel, un băiețel blonduț se întoarce spre fetița de lângă el și îi da prompt un pupic pe obraz. E tare bine la școală!

La Asău multe lucruri merg bine. Și asta pentru că problemele din comunitate sunt munca de zi cu zi a asistentului social, asistentului medical comunitar și a consilierului școlar. Domnul primar Rădulescu Constantin își știe comuna ca pe propriile buzunare. Și e hotărât să își păstreze profesioniștii și după ce se termină programul UNICEF. Știe că până nu pui oameni să facă treabă serios și constant, nu răzbești.

Andreea Marin e azi în Asău să le mulțumească. “Asta înseamnă să îți pese, un sistem normal spre care îmi doresc din suflet să ne îndreptăm. Ceea ce se întâmplă aici în Bacău mi-aș dori tare mult să văd în comunitățile din toată țara. Practic acolo ne dorim să ajungem.“

Copiii au simțit bine. A fost o vizită foarte importantă. Pentru ei și mulți copii ca ei din România.

Pachetul Minim de Servicii Sociale este disponibil oricărei familii, dar este adresat în special celor mai vulnerabili copii și familiilor lor.

În el sunt cuprinse servicii de protecție socială, sănătate și educație care pot preveni, cu un cost mult mai mic, o mare parte din problemele acestor familii: separarea copiilor de părinți, lipsa alocațiilor sau ajutoarelor sociale, violența, sarcinile timpurii, boli, sau abandonul școlar.

Pentru ca familiile vulnerabile să poată primi aceste servicii, este nevoie de cel puțin un asistent social, o asistentă medicală comunitară și un consilier școlar în fiecare comunitate din România.

UNICEF în România în prezent testează acest model (Pachet Minim de Servicii) în 45 de comunități din județul Bacău, cu sprijin financiar din partea Granturilor Norvegiene, UNICEF și sectorul privat. Modelul pilot este evaluat în mod independent, iar rezultatele sunt împărtășite cu factorii de decizie în vederea elaborării unei legislații noi, norme și standarde și să mobilizeze fonduri europene și ale statului pentru implementarea națională. Toți copiii din România vor fi mai protejați, sănătoși și educați!

http://unicef.ro/serviciicomunitarepentrucopii/

 

Autor: Roxana Grămadă

 

©UNICEF/Cybermedia/Andreea Marin are un motiv foarte bun să viziteze Asăul: aici există soluții.

Fundația Botnar