Servicii Comunitare pentru copii

Incluziune socială prin furnizarea de servicii integrate la nivelul comunității

Înapoi

Cum cresc visele de copil și devin realitate

Pe uliță miroase a iarbă udă, pământ reavăn și meri înfloriți. La Horgești a plouat până la ziuă și drumurile sunt numai noroi de la un cap de sat la altul. Arabela vine degrabă la poartă și ne poftește în curte. Are un batic roz înflorat și galoși de cauciuc. “Intrați, nu vă descălțați, că doar spălam noi.” Trecem de pisica netulburată de atâția vizitatori și urcăm treptele de la intrare. Ne ștergem cât de bine putem pe tălpi și poftim într-o cămăruță de cam opt metri pătrați. 

Pe pat stau doi băieței cu ochi vii și se uită la televizor la un serial. Se ridică amândoi cuminți și curioși să ne salute și ne invită să luăm loc lângă ei, pe pat. Patul e multifuncțional: canapea pentru invitați, loc de dormit cu mămica și taticu’ și loc de făcut teme și mâncat. În cameră nu e nicio masă. În soba de lut arde un foc plăcut de lemne și pe plită fierbe o oală. “Am pus o fasole la foc,” ne zice Arabela, și așteaptă să o întrebăm ceva. 

Arabela și Ionel Corciu au trei copii: Ciprian de 12 ani, Luca 6 și Ionuț 4. Ciprian e încă la școală, iar frații lui stau azi acasă, cu mămica și tăticu'. Lui Luca îi place mult la grădiniță, și întreabă mereu “mămica, azi e școală?”. Ionuț se cam codeste. “Când a dat vacanța a stat acasă și s-a-nvățat așa, nu s-a mai dus.”

Ionel Corciu are 43 de ani. Până să facă hernie de disc, muncea cu ziua pe unde apuca. Arabela are 30 de ani, e casnică și se îngrijește de copii și de gospodărie. În curte are rațe leșești. A plantat și un lămâi. “Am pus sămânța și a ieșit,” spune simplu. Lămâiul Arabelei a crescut mai bine de un metru și are locul lui lângă ușă.

© UNICEF/ Cybermedia/ Familia Corciu are trei minuni de băieți: Ciprian de 12 ani (acum la școala), Luca 6 și Ionuț 4. De când cu boala tatălui, însă, părinții sunt mai mult abătuți. 

Casa au făcut-o împreună când s-au luat, pe pământ primit de la părinți. Atunci se mai descurcau, acum, de când cu boala lui Ionel, e mai greu. Un perete s-a dus așa pe-o parte și ei s-au înghesuit în prima cămăruță. Arabela a văruit-o verde viu. “N-am nici lumină, e de la soacră-mea. Ne-o mai ia, iar ne dă drumu’. Soacră, soacră, poamă acră!,” râde pe sub mustață Ionel și își freacă piciorul care îl doare. Pe tavanul jos atârnă un fasung stingher. “Nu ne trebuie bec, consumă mult, se plătește mult. E [lumină] de la televizor.” 

Ionel are dreptul la ajutor social, dar până să le spună domnu’ Arvinte, nu știau. El i-a ajutat să scoată certificat medical de la medicina muncii și să facă dosarul de ajutor social. Așa primește Ionel și medicamente, “nu chiar gratuit, dar aproape jumate.” Cu dosarul de ajutor social, acum sunt asigurați. “Așa rețete i-am mai luat, dar nu-i trece, și de injecții i-e frică.” Tot domnu’ Arvinte le spune și unde să meargă la doctori specialiști.

 Medicul de familie are 2,700 de persoane de consultat și vine mai mult la vaccinări. Dar domnu’ Arvinte a luat casă cu casă și a văzut până acum 1,170 de familii din cele 1,200, câte sunt în Horgești. Domnu’ Arvinte e asistent social la primărie, în programul Servicii Comunitare pentru Copii finanțat de UNICEF în 45 de comunități din județul Bacău.  

“Știam de ei că stau acolo, pe deal, și se descurcă. Nu prea știam cum. Am aflat la recensământ. Aveau nevoie de certificat medical de la medicina muncii. Păi când e câte o viroză, sau hepatită, vin și câte 40 de oameni la cabinet pe zi. Când să mai facă medicul de familie teren?”  

De-asta e nevoie de un asistent social și un asistent medical comunitar, să ia fiecare gospodărie la rând și să vadă cum trăiesc oamenii. Așa afli că sunt bolnavi, sau că n-au acte de când le-a ars casa, sau au copii cu dizabilități și nu i-au dus încă la comisie. Și te ții de capul lor să trimită copiii la școală. 

Domnu’ Arvinte seamănă cu Ion Creangă, doar că are ochii albaștri. E sfătos și lumea prin sat zice că e bun. “Ați pus dosar de calculator? E un program la școală, va dă 200 de euro pentru un calculator. Să facem, să facem…” Arabela e de acord. Are 8 clase și se bucură că îi merg băieții la școală. Lui Luca tare îi place să coloreze și “a luat buline multe.” Bulinele sunt cerculețe de toate culorile, prinse cu bold de perdea, la distanțe egale, ca niște trofee. Le-a primit pentru că a spus frumos poezii.

© UNICEF/ Cybermedia/ A plouat și curtea e toată numai noroi, dar miroase a meri înfloriți și primăvară. Luca și Ionuț așteaptă soarele, să se poată juca afară. 

“Vine, vine primăvara, / Se așterne-n toată țara…” Vocea lui Luca sună cald, ca un cântec, din care se oprește stângaci când mai uită câte un cuvânt. 

Ca el și frații lui mai sunt mulți copii. Și tuturor le trebuie aceleași lucruri: să crească în familia lor, să meargă la școală și la doctor. Ca să învețe poezii și să coloreze. Ca să aibă vise de copil, din care cresc frumos vieți de oameni mari.

 

Autor: Roxana Grămadă

 

Fundația Botnar