Servicii Comunitare pentru copii

Incluziune socială prin furnizarea de servicii integrate la nivelul comunității

Înapoi

„Dacă ai carte, ai parte.” – deviza unei mame singure, cu șapte copii

„Nu-ți dăm drumul să pleci de aici!”, strigă o fetiță de 7 ani, cu ochi căprui și cercei mari, rotunzi. Brațele subțiri refuză să elibereze din strânsoare Ambasadorul Național pentru UNICEF în România, Smiley, venit în vizită la școala din Buhuși. Copiii din clasa pregătitoare își unesc forțele într-o îmbrățișare de grup, cunoscută sub numele de „minutul de iubire”, pentru a fi cât mai aproape de omul pe care îl știu de la televizor și pe care îl admiră „pentru că cântî frumos”.

E o zi specială pentru școlarii din Buhuși, județul Bacău. O dată, pentru că este ziua Sfinților Mihail și Gavril, ocazie cu care copiii s-au gătit de sărbătoare. Apoi, pentru că Andrei Tiberiu Maria, alias Smiley, a poposit pentru câteva ore la școala lor. Bucuroși de oaspeții de seamă care nu se arată așa des prin părțile acestea, e forfotă mare pe holuri și în cancelarie. Doamnele și domnii învățător le-au vorbit celor mici de Smiley, chiar au cântat câteva melodii de-ale lui. Nu toți copiii din această comunitate au acasă un televizor, așa că în ochii unora dintre ei se poate citi nedumerirea vizavi de toată vânzoleala de la ore, însă școlarii reușesc să se entuziasmeze unii pe alții, luându-se în brațe, pupându-se și împărțind jucăriile. Pentru ei, este o altă zi plină de aventuri la școală, acolo unde ascultă povești, învață să scrie și să citească, cântă, se joacă și uită, pentru o vreme, de viața grea pe care o duc împreună cu părinții lor, într-unul dintre cele mai sărace orașe din Moldova, unde UNICEF testează pachetul „Educație Incluzivă de Calitate". Întrucât Smiley este Ambasadorul Național pentru UNICEF în România, vizita la Buhuși vine în contextul în care acesta a dorit să vadă cu ochii lui rezultatele serviciilor oferite copiilor vulnerabili și familiilor lor cu scopul prevenirii neșcolarizării, absenteismului școlar, abandonului școlar și părăsirii timpurii a școlii.

Școala din Orbic, structură a celei din Buhuși, miroase a vopsea proaspătă. Sălile mici, dar primitoare, au fost decorate în spiritul toamnei, chiar de copii, cu ghirlande de frunze și desene cu fructe și legume de sezon. În Clasa Albinuțelor se aud chicote. Copiii îl învață pe Smiley să deseneze, mai întâi cu un bețișor de ureche, apoi cu un burete, cu degetul și abia mai apoi cu pensonul. Se amuză că acesta nu este așa de priceput în ale desenului, activitate preferată de cei mici, în timpul căreia răsună cântece și poezii.

La câțiva kilometri mai departe, pe bulevardul principal din Buhuși, școala „Mihail Andrei” se ridică semeață, cu drapelul fluturând în vânt. Intrarea în școală, la fel ca holurile și clasele, au pereții tapetați de fotografii, citate, desene, pilde. Școala este renovată de curând, mobilierul este nou, caloriferele sunt calde, iar profesorii și copiii au acces la internet și videoproiector în timpul orelor. „Când am fost eu la școală, nu arăta așa.”, declară admirativ Smiley, plimbându-și privirea dintr-o parte într-alta a coridorului. Nu e vreme de zăbovit! Un puști cu vestă grena scoate capul dintr-o sală de clasă și închide ușa după el cu o chiuitură. Când Smiley își face apariția la clasa a III-a, același băiețel își acoperă fața cu mâinile. „Credeam că n-o să vă văd niciodată!”, zice acesta cu uimire în glas. „De ce?”, întreabă Smiley. „Pentru că știam că sunteți la București și am rugat-o pe mama să mă ducă la «Vocea României» ca să vă spun că sunt fanul dvs. nr. 1 și că vă iubesc foarte mult.” „Ai văzut că dacă îți dorești ceva cu adevărat se întâmplă?”, i-a răspuns Smiley puștiului, după care i-a oferit o îmbrățișare.

Într-o căsuță modestă, pe unul din dealurile din Orbic, un băiețel brunet, cu gene lungi, așteaptă cu emoție venirea oaspetelui. Curtea casei s-a transformat într-un veritabil derdeluș din cauza ploii care a început să cadă cu o seară înainte și care a înmuiat pământul. Copiii din vecini par a se bucura de situație: în șosete și șlapi, își fac vânt și alunecă pe noroiul cleios până se lovesc de poartă. Ca să intri în curtea familiei Nechifor, fără să tragi o căzătură, trebuie să te poticnești și să te ții de gard. Urcușul anevoios și glodul ar osteni pe oricine, Smiley însă zâmbește, precum îi zice porecla, gândindu-se poate doar în sinea lui că nu a venit pregătit nici fizic, nici emoțional.  În casă este cald, mobila puțină se înșiră pe lângă pereții chituiți din loc în loc și acoperiți de covoare cu tematică animalieră. Cosmin stă pe marginea patului, la masa șchioapă de lângă sobă, și încearcă să-și scrie numele într-un caiet, la rugămintea oaspetelui, care are așteptări mari de la el, pentru că a aflat că e elev în clasa a III-a, la școala din Orbic. Adevărul e că, dacă n-ar fi Ana, sora lui mai mare, s-ar descurca mult mai greu, zice mama. Însă, din păcate, și ea începe să uite ce a învățat la școală, pentru că nu mai merge de patru ani. „N-avem cu ce, suntem săraci!”, strigă tatăl. La fel ca în multe cazuri din comunitate, lumea s-a implicat să ajute familia: școala a susținut o operație pentru copilă la Iași, acum mai bine de șapte ani, apoi casa le-a fost donată, împreună cu tot ce e în ea. Mama, o femeie de 34 de ani, a urmat cursuri de educație parentală oferite de UNICEF, unde a învățat să înțeleagă mai bine nevoile copiilor ei. „Fără înjurături și fără bătaie!”, întărește tatăl modelul de educație folosit la creșterea celor doi copii.

De partea cealaltă a dealului, în cartierul Colonia Bistriței, după ce treci de câteva case mai răsărite, ajungi pe un maidan plin de gropi, gunoaie de tot felul și câini vagabonzi. Drumul îngust te poartă printre cocioabe care fumegă. Dincolo de ușile care se tot închid și deschid, pentru că oamenii sunt curioși să vadă cine umblă pe ulița lor, se văd femei înfofolite, cu batice pe cap și cu prunci abia născuți în brațe. Plouă mocănește și umezeala îți pătrunde în oase. Cu toate acestea, la primul semn, lumea se strânge ciorchine pe lângă casa albastră cu ferestre verzi, din care vremea și neajunsurile au mâncat de-a lungul timpului, lăsând la vedere scheletul unei construcții șubrede. Dincolo de geamurile sparte, în casa cu două încăperi mici, își duce traiul Didina, o femeie de 34 de ani, care îngrijește singură șapte copii. Fata cea mai mare are 15 ani, iar, cel mic, abia a împlinit o lună. Smiley se arată descumpănit. Ce ar putea să-i spună unei femei cu o viață așa de grea? Din fericire, Didina nu își plânge de milă și se îmbărbătează singură. Cu ajutorul de stat, alocațiile copiilor și plata pe munca la zi reușește să-și susțină toți cei cinci copii la școală și să mai facă și mici reparații casei. Având 10 clase, înțelege că e important ca toți copiii ei să primească educație, indiferent cât de săraci sunt. „Să vă dea Dumnezeu sănătate și putere să puteți să-i creșteți, să-i faceți mari.”, îi urează Smiley.

 

© UNICEF / HaHaHa Production / Povestea Didinei, care ține ca toți cei șapte copii ai ei să meargă la școală, în ciuda greutăților, l-a impresionat pe Smiley, Ambasadorul UNICEF.

Comunitatea o sprijină: primește ajutor atât de la școală și ceilalți părinți, cât și de la primărie și mediatorul școlar din modelul UNICEF. Acesta a reușit să o aducă la unul dintre cursurile de educație parentală organizate la Buhuși, unde a învățat cum să le poarte de grijă mai bine copiilor. Cu susținerea UNICEF, în cadrul pachetului „Educație Incluzivă de Calitate", Didina este sprijinită să le ofere educație tuturor copiilor ei: „Școala-i viitorul lor! Dacă ai carte, ai parte. Dacă n-ai carte, măturător pe stradă te faci!”, spune cu convingere femeia.

Pachetul „Educație Incluzivă de Calitate" își propune să ajute la înscrierea copiilor din medii vulnerabile la grădiniță și la școală cât mai devreme, să-i susțină pentru a învăța la potențialul maxim, astfel încât să reușească pe piața muncii și, implicit, în viață.  La acest pachet au acces toți copiii, dar în mod special se adresează copiilor aflați în situații vulnerabile (copii din familii sărace, din comunități de romi, din mediul rural sau copii cu dizabilități etc.). De activitățile din cadrul pachetului beneficiază și părinții copiilor prin consiliere și educație parentală.

Proiectul pilot cu finanțare din partea Granturilor Norvegiene, UNICEF și a sectorului privat este supus unei evaluări independente ale cărei rezultate sunt diseminate în rândul decidenților în vederea dezvoltării de legi, norme și standarde noi în domeniu, precum și a atragerii de fonduri naționale și europene în scopul extinderii modelului la nivel național, în beneficiul celor patru milioane de copii din România.

 

Autor: Floriana Scânteie

 

 © UNICEF / Anamaria Dinulescu / Elevii clasei pregătitoare din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 3, Buhuși, s-au oferit să-l ajute pe Smiley să deseneze, pentru că așa i-a învățat doamna învățătoare să se comporte cu prietenii.

 

Fundația Botnar